De luna viitoare, bistrițenii care vor să obțină o locuință socială pot depune cereri

_DSC8985
Bistrițenii care speră să obțină o locuință socială sau de necesitate pot să depună cereri în acest sens începând de luna viitoare.
”Cererile pentru obţinerea unei locuinţe sociale sau de necesitate pentru anul 2020 se pot depune în perioada 01.11.2019 – 31.12.2019, inclusiv de către chiriaşii a căror locuinţă a fost restituită sau urmează să fie restituită în natură fostului proprietar, în baza legilor proprietăţii. Anexa cu actele necesare întocmirii dosarului pentru locuinţă socială sau de necesitate se află la Primăria municipiului Bistriţa, Direcţia Patrimoniu, str. Gheorghe Şincai nr. 2. Relaţii suplimentare la telefon 0263/232391”,
informează Primăria Bistrița.Anul trecut, la Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Bistrița s-au depus un număr de 151 de solicitări, 142 dintre acestea fiind trecute pe lista de prioritate privind atribuirea unei locuinţe sociale în anul 2019.Până în prezent, administrația locală din Bistrița a reușit să construiască blocuri cu destinația de locuințe sociale în Viișoara și în Subcetate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














