Exercițiu complex al forțelor de intervenție din Bistrița-Năsăud, la un operator care produce acumulatori auto (FOTO)

Exercițiu complex al forțelor de intervenție din Bistrița-Năsăud, la un operator care produce acumulatori auto (FOTO)
Gestionarea unei situații de urgență cu implicare de substanțe chimice periculoase a fost tema unui exercițiu la care au luat parte forțele de intervenție din județul Bistrița-Năsăud.
Gestionarea unei situații de urgență cu implicare de substanțe chimice periculoase a fost tema unui exercițiu la care au luat parte forțele de intervenție din județul Bistrița-Năsăud.
Condus de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al județului Bistrița - Năsăud, exercițiul județean EXCOM SEVESO 2019 s-a desfășurat în municipiul Bistrița, la un operator economic care produce baterii auto, testându-se astfel modul în care cei implicați acționează pentru gestionarea unei situații de urgență generată de o explozie a unor acumulări de gaz metan în apropierea zonei unde sunt vehiculate și depozitate substanțe periculoase.Astfel,
”exercițiul s-a desfăşurat pe baza unui scenariu fictiv şi a urmărit antrenarea şi testarea personalului de la locul de muncă ce asigura prima intervenție (Serviciul Privat pentru Situații de Urgență al operatorului), structurilor de decizie, de conducere şi de coordonare a acţiunilor şi activităţilor specifice managementului unei situaţii de urgenţă, precum și echipajelor specializate în misiuni de salvare/evacuare, decontaminare şi acordarea primului ajutor medical de urgenţă persoanelor afectate de situaţia de urgenţă produsă. Personalul specializat și-a desfășurat activitatea sub conducerea Centrului operativ de coordonare şi conducere a intervenţiei constituit la nivel județean (CJCCI BN), organizat la locul interveniției, care s-a concentrat pe antrenarea structurilor de conducere şi răspuns în cazul evenimentui simulat la obiectivul de tip SEVESO
”, spun reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.[gallery link="file" size="medium" ids="91102,91086,91087,91088,91092,91091,91090,91089,91093,91098,91097,91096,91095,91094,91099,91103,91100,91085"]La gestionarea situației operative din teren au contribuit activ, în funcție de competențele legale, și alte instituții abilitate, precum Instituţia Prefectului Bistrița – Năsăud, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș cu echipajul care încadrează autospeciala CBRN, S.C. Aquabis S.A. Bistrița, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistrița – Năsăud, Direcția de Sănătate Publică Bistrița - Năsăud, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistrița - Năsăud, U.P.U. – S.M.U.R.D. Bistrița - Năsăud, Agenția de Protecție a Mediului Bistrița - Năsăud, Garda de Mediu - Comisariatul Județean Bistrița-Năsăud și Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud.
”Trebuie subliniată deschiderea și disponibilitatea producătorului de baterii care, prin politicile implementate în ultimii 30 de ani, și-a concentrat eforturile pentru reducerea la minim a gradului de risc privind poluarea mediului si pentru a da incredere populatiei, ca emisiile rezultate in procesele de productie, sunt mentinute sub control si se incadreaza sub limitele legale”,
mai spun reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud, care adaugă că organizarea și desfășurarea acestor exerciții de amploare cu mijloace și forțe în teren este absolut necesară.Acoperirea nevoilor operative pe timpul desfășurării exercițiului nu a fost afectată în niciun fel, misiunile pentru gestionarea situațiilor de urgență desfășurându-se în condiții normale.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










