Firme de exploatarea și prelucrarea lemnului din Bistrița-Năsăud, verificate de polițiști și Garda Forestieră! Ce sancțiuni au fost aplicate și cât lemn a fost confiscat

Foto actiune romuli
Zilele trecute, mai multe firme de exploatare, prelucrare și comercializare a materialului lemnos din comuna bistrițeană Romuli au fost verificate de polițiștii de la Investigare a Criminalității Economice și de la Delicte Silvice, împreună cu insectorii Gărzii Forestiere Cluj. Oamenii legii au plicat sancțiuni in valoare de 15.000 lei și au confiscat peste 13 m.c. de lemn în valoare de peste 1.800 lei.
În ultimele zile, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ce ai Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, sprijiniți de specialiștii din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat o serie de controale la societăți comerciale e exploatare, prelucrare și comercializare a materialului lemnos, de pe raza comunei Romuli.Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma controalelor și a verificărilor de specialitate, au fost constatate și aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.000 lei.Totodată, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 13,46 mc de material lemnos, în valoare de peste 1.850 lei, deținută fără documente de proveniență legală.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














