În această toamnă, în municipiul Bistrița ar putea fi puse în funcțiune noi parcometre

53263058_1247444012098021_5189654458870530048_n
În primăvara acestui an, Primăria Bistrița a achiziționat mai multe aparate de taxare pe care le-a amplasat în diferite zone din municipiu, dar care încă nu au fost puse în funcțiune. Însă, în această toamnă ele ar putea deveni funcționale.
Este vorba despre 14 astfel de aparate care au fost amplasate pe străzile Nicolae Titulescu, George Coșbuc, Alba Iulia, Zimbrului, Crinilor, Ursului, Alexandru Odobescu, Bulevardul Decebal și în Piața Petru Rareș.
Cu toate că parcometrele au fost amplasate încă din luna martie și ne aflăm la începutul lunii septembrie, acestea nu au fost puse în funcțiune, iar șoferii nu le pot utiliza pentru a își cumpăra tichete de parcare. Însă, autoritățile locale speră ca în această toamnă să fie puse în funcțiune noile aparate.
”Noi sperăm ca parcometrele să devină funcționale chiar în această toamnă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști. Întrebat de ce aceste aparate nu au fost puse în funcțiune mai devreme, Mihai Ruști a răspuns: ”A fost o procedură suficient de laborioasă care a necesitat o perioadă mai lungă de timp pentru autorizările necesare și pentru amplasare. Acum suntem în faza în care se va realiza racordarea la rețeaua electrică”.
Aceste aparate vin și cu o noutate față de cele care deja funcționează în oraș. Este vorba despre faptul că se vor putea cumpăra tichete și prin plata cu cardul bancar, dar asta după ce Primăria Bistrița va încheia un contract cu o instituție bancară în acest sens.
Citește și:
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








