În municipiul Bistrița se va construi, în premieră națională, un Centru Integrat de Servicii Publice Comunitare

27545557_531837017195848_306980120592592210_n
Primul Centru Integrat de Servicii Publice Comunitare din România va fi construit la Bistrița, dau asigurări reprezentanții Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud, după ce prefectul Ovidiu Victor Frenț a purtat discuții în acest sens cu oficiali din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Proiectul ar urma să fie dezvoltat cu fonduri guvernamentale, urmând a fi amenajat pe strada Grănicerilor din municipiul reședință de județ.
Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenţ, a participat, sâmbătă, la o ședință de lucru la sediul Ministerului Afacerilor Interne, pentru a analiza împreună cu conducerea și cu specialiști ai ministerului soluțiile legale în vederea construirii unui Centru Integrat de Servicii Publice Comunitare în municipiul Bistrița. O astfel de investiție ar urma să reprezinte o premieră pentru România. Autoritățile locale vor să găsească ”
soluții legale pentru depășirea impedimentelor de ordin juridic și urbanistic cauzate de legislația în vigoare”.


”Ne dorim o parcurgere cât mai rapidă a etapelor de realizare ale construirii centrului pentru a oferi cetățenilor și persoanelor juridice servicii publice prietenoase, moderne și integrate. Astfel, s-a discutat și s-a obținut sprijinul pentru bugetarea acestui centru care urmează să fie construit cu fonduri guvernamentale prin Ministerul Afacerilor Interne, Romania”
anunță reprezentanții Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud.Practic, în noul centru ce va fi amenajat pe strada Grănicerilor din municipiul Bistrița ar urma să funcționeze serviciile de pașapoarte, înmatriculări, permise, cazier judiciar și evidența persoanelor. Terenul pentru o astfel de construcție a fost deja identificat și are o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














