Incendiu izbucnit la o casă din municipiul Bistrița (FOTO/VIDEO)

5cc13478-e61c-41ca-be59-8c75e6ceceea
Un incendiu a izbucnit luni seara la o casă situată pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Bistrița, zona fiind în scurt timp împânzită de fumul gros. Flăcările amenințau să se extindă și la alte imobile din apropiere, dar intervenția pompierilor a fost rapidă, iar incendiul a fost lichidat.
La fața locului au intervenit două autospeciale de lucru cu apă și spumă ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, precum și un echipaj SMURD de prim ajutor.[embed]https://youtu.be/oMCIwcUadJQ[/embed]Când au ajuns la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat că incendiul se maniesta în interiorul casei, iar pompierii au acționat rapid pentru împiedicarea propagării focarelor la imobilele învecinate (blocuri de locuit).”
Exista riscul extinderii la mansarda unui bloc din apropiere, dar pompierii militari au reușit lichidarea incendiului înainte ca acesta să se extindă la alte imobile. Un alt imobil învecinat, cu cinci încăperi, a fost inundat cu fum
”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.[gallery link="file" size="medium" ids="86289,86291,86292"]În urma incendiului au ars circa 70 mp din pod și acoperis și circa 70 mp din interior (din trei încăperi).Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.
FOTO/VIDEO: ISU B-N
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










