Informare meteorologică de vreme deosebit de rece și chiar ninsori în zonele montane. În Munții Rodnei fulguiește (VIDEO)

ninsoare
Meteorologii avertizează că urmează câteva zile în care vremea se va răci, în unele zone ale țării fiind așteptate și ninsori. În Bistrița-Năsăud, mercurul din termometre a scăzut simțitor, astfel că în zona montană a județului a început deja să ningă.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare de vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitații mixte în zonele subcarpatice, valabilă începând de astăzi și până marți dimineața. Astfel, în intervalul 6 - 8 octombrie,
”
vremea va fi deosebit de rece și se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, în zona montană înaltă se va depune strat nou de zăpadă, iar temporar vântul va avea unele intensificări, spulberând zăpada. În zonele subcarpatice aferente acestor masive, îndeosebi din Moldova și Transilvania, precipitațiile vor fi mixte”,
precizează meteorologii.În Bistrița-Năsăud vremea s-a răcit deja, iar în zona montană a județului a început să ningă.Un bistrițean, pasionat de drumeții, a surpins această ninsoare din zona Pasului Rotunda din Munții Rodnei și a postat imaginile pe o rețea de socializare. Astfel, din imagini se vede clar că în zona montană a început să fulguiască și asta datorită temperaturilor care au coborât sub pragul îngheţului.[embed]https://www.facebook.com/alex.varga.5454021/videos/2181494345482820/[/embed] În plus, Administrația Națională de Meteorlogie mai notează că vremea se va menține deosebit de rece și pe parcursul zilei de marți (8 octombrie), precum și în noaptea de marți spre miercuri (8/9 octombrie).
VIDEO: Facebook - Alex Varga
Citește și:
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








