Intervenție contracronometru pentru salvarea unui bărbat prins sub un mal de pământ (FOTO/VIDEO)

74b28a48-937e-4c8e-a95b-508321162ebb
Intervenție dificilă pentru echipajele de prim ajutor din Bistrița. Acestea au fost solicitate să intervină pentru a acorda sprijin unui bărbat care a fost prins sub un mal de pământ. Intervenția a durat aproximativ 70 - 80 de minute, timp în care s-au făcut eforturi pentru ca victima să fie salvată.
Incidentul s-a produs, joi, pe strada Ulmului din municipiul Bistrița. Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost surprins de un mal de pământ, în timp ce lucra în propria gospodărie la realizarea unui dren. La fața locului au intervenit mai multe echipaje SMURD, atât de descarcerare, cât și de prim ajutor din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.[embed]https://www.facebook.com/442945469488809/videos/2255293738035059/[/embed]”
Când echipajele de intervenție au ajuns la locul indicat, bărbatul era conștient, cooperant, prins sub pământ, până la nivelul pieptului. Au fost alocate echipajul de descarcerare grea, un echipaj de pompieri cu autospecială prevăzută la rându-i cu accesorii de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și autospeciala de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița. Intervenția a fost una contratimp, ținând cont de presiunea exercitată de pământ asupra corpului victimei dar și de temperatura scăzută de afară
” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.


După ce au fost stabilizate malurile șanțului cu accesoriile hidraulice, a fost îndepărtat cu grijă pământul din jurul victimei. Un aport enorm l-a avut fiul victimei, care a sprijinit intervenția din momentul 0 și până la final, lucrând în echipă cu echipajele de intervenție alocate la locul solicitării.[embed]https://www.facebook.com/442945469488809/videos/763610587310028/[/embed]Victima a fost extrasă după aproximativ 70 - 80 de minute și predată echipajului medical, în vederea stabilizării și transportului către UPU SMURD Bistrița.
FOTO/VIDEO: ISU B-N
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














