Învățământul profesional, o opțiune pentru elevii care vor să învețe o meserie
Elevii care au terminat clasa a VIII-a și vor să învețe o meserie au avut posibilitatea să opteze pentru unul dintre locurile disponibile în învățământul profesional din județul Bistrița-Năsăud. 30 la sută dintre locuri au fost deja ocupate.
Prima etapă de înscrieri a avut loc în zilele de 15, 18 și 19 iunie, iar rezultatele date publicității de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud arată că 255 de elevi au optat pentru învățământul profesional.La nivelul județului Bistrița-Năsăud pentru anul școlar 2018 – 2019 au fost disponibile aproximativ 800 de locuri în unitățile care oferă această formă de învățământ.
”În proporție de 30 la sută locurile destinate învățământului profesional din unitățile de învățământ din Bistrița-Năsăud au fost ocupate. Mai este o etapă de înscrieri, în perioada august – septembrie, când o masă mare de elevi care încă nu și-au finalizat situația școlară vor mai opta pentru învățământul profesional”
a declarat inspectoratul școlar adjunct al ISJ B-N, Zoltan Deak.Etapa a doua de înscriere va avea loc în perioada 31 august – 3 septembrie.Formarea elevilor în aceste centre de învăţământ este susţinută suplimentar din punct de vedere financiar printr-o bursă profesională care se acordă fiecărui elev și care este în cuantum de 200 lei lunar (de la bugetul de stat), dacă elevul este înscris la învăţământul profesional.Unitățile de învățământ profesional au alături operatori economici, unde viitorii elevi a claselor a IX-a se vor putea pregăti practic, pe toată durata școlarizării, în condiții reale de muncă și unde vor avea posibilitatea să opteze pentru un loc de muncă după finalizarea studiilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:33 - Apa caldă revine în București după incendiul de la CET Vest: peste 2.300 de blocuri afectate
- 19:32 - Restricții drastice pe Muntele Athos: doar 10 pelerini români acceptați zilnic
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














