Mașină, intrată într-un cap de pod, în Bistrița-Năsăud! Două persoane au ajuns la spital

girofar
Două persoane din Bistrița-Năsăud au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a ajuns într-un cap de pod. O a treia persoană a refuzat transportul la spital. Se pare că șoferul mașinii a pierdut controlul volanului.
Inițial, un apel la 112 anunța un accident grav în localitatea bistrițeană Herina, în care ar fi fost implicate trei persoane, dintre care una încarcerată. Spre locul indicat au plecat polițiștii, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, două Echipaje de Prim Ajutor și o mașină de descarcerare. Din fericire lucrurile nu stăteau chiar așa, niciuna dintre persoane nefiind încarcerată.Echipajele ajunse la fața locului au găsit un autoturism oprit într-un cap de pod, după ce șoferul mașinii, un tânăr în vârstă de 29 de ani, a pierdut controlul volanului. Din cele trei persoane din în autoturism, două au fost transportate la spital, a treia refuzând. "
Un bărbat de 29 ani, din Bistrita, în timp ce conducea un autoturism pe DN 15 A, având direcția de deplasare spre Bistrița, a pierdut controlul acestuia, întrând în coliziune cu un cap de pod din afara părții carosabile. În urma accidentului, a rezultat rănirea șoferului și a unei femei, pasageră în autoturism. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier
", a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

