Ministrul Gabriel Leș va organiza o videoconferință cu militarii dislocați în teatrul de operații din Afganistan
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat vineri, la Bistriţa, că şi-ar fi dorit să efectueze o vizită în Afganistan, pentru a transmite personal mesajul său către cei peste 400 de militari români ai Batalionului 812 Protecţia Forţei "Şoimii Carpaţilor" dislocaţi în teatrul de operaţii de acolo. Programul încărcat nu i-a permis însă acest lucru, motiv pentru care va organiza o videoconferință cu aceștia.
"
Din păcate, programul din această săptămână nu mi-a permis. Aş fi vrut să fac o vizită în Afganistan în această perioadă, dar a fost extrem de încărcată. Şi preluarea, în urmă cu patru săptămâni, a acestui mandat nu mi-a permis să pregătesc o vizită. Între cele două sărbători, probabil în 27 sau 28 decembrie, o să am o videoconferinţă cu militarii dislocaţi în toate teatrele de operaţii. Le transmit şi lor <<Crăciun fericit>>. Sunt oamenii pentru care dragostea de ţară este mai mare decât viaţa lor proprie. Să nu uităm că ei îşi vor petrece sărbătorile departe de familie, vreau să îi felicit şi să le mulţumesc pentru acest lucru. Dacă noi, astăzi, stăm într-o ţară care este ocrotită şi este păzită, se datorează şi lor"
, a declarat, la Bistrița, ministrul Gabriel Leş.Ministrul Apărării Naţionale a fost prezent în municipiul Bistrița cu prilejul dezvelirii unei statui a domnitorului Petru Rareş în faţa Palatului Administrativ din municipiul Bistriţa.
Citește și:
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











