Nouă bibliotecă școlară pentru elevii din localitatea Viile Tecii, județul Bistrița-Năsăud (FOTO)

56280050_2802817763277404_5438519655868137472_n
Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Clubul Rotary Nosa-Bistrița și organizația de voluntariat Interact Bistrița-Nosa au inaugurat o bibliotecă școlară la Viile Tecii, beneficiari fiind elevii și profesorii Școlii Gimnaziale Viile Tecii.
Amenajată într-una dintre sălile de clasă, noua bibliotecă școlară din localitatea Viile Tecii dispune de peste 1.100 de volume, cu titluri din literatura română și literatura universală. Cărțile au fost obținute din donații, iar rafturile pentru cărți au fost donate de Clubul Rotary-Nosa.
„Înființarea acestei biblioteci este atât un gest cultural, cât și unul educativ. (...) Această mică, dar foarte bogată bibliotecă este dotată cu cărți adecvate pentru voi, pentru colegii voștri, dar și pentru profesori”,
a declarat Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” la evenimentul de inaugurare.
Jumătate din numărul cărților de pe rafturile noii biblioteci școlare din Viile Tecii au fost adunate de membrii Clubului Rotary-Nosa și Interact Bistrița-Nosa, iar inițiativa i-a aparținut lui Puiu Greere. „
Dacă veți citi, dacă veți învăța, veți putea face foarte mult pentru țara aceasta, care are nevoie ca de oxigen de voi, de voi toți! Și veți face foarte mult, dacă veți fi foarte buni, iar cărțile acestea o să vă ajute să faceți aceasta cu bucurie”
s-a adresat Puiu Greere elevilor din Viile Tecii.În anul 2019, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a sprijinit înființarea unei biblioteci și în Școala primară de la Valea Tureacului.
www.bjbn.ro
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










