Patru persoane dispărute, depistate de polițiștii bistrițeni în acest sfârșit de săptămână

disparut-1
Trei minori și un bătrân, care se aflau în baza de date a Poliției ca persoane dispărute, au fost depistați de polițiștii bistrițeni în acest final de săptămână.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică și Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, sprijiniți de poliţişti locali, au desfășurat în acest final de săptămână o amplă acțiune pentru depistarea unor persoane dispărute. În urma acesteia, au fost depistate 4 persoane.În cadrul acțiunii, pe raza localității Viișoara, au fost depistați doi minori, unul de 13 ani și altul de 11 ani, plecați voluntar din Centrul de Protecție a Copilului din Beclean. Cei doi au fost încredințați personalului centrului, iar polițiștii au revocat măsura căutării lor.Totodată, în cadrul aceleiași acțiuni, oamenii legii l-au depistat pe un drum comunal de pe raza localității Șieu Cristur, pe un bărbat în vârstă de 76 ani din Chintelnic. ”
Familia acestuia a sesizat Poliția cu privire la faptul că acesta a plecat de la domiciliu în împrejurări necunoscute, în urmă cu două zile, și nu s-a mai întors. Polițiștii au solicitat revocarea măsurii de căutare la nivel național a persoanei în cauză”,
a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.În plus, tot în acest final de săptămână, polițiștii au mai depistat pe raza municipiului Bistrița un alt minor, în vârstă de 15 ani, din Reghin. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta era căutat de autorități, fiind plecat dintr-un centru de îngrijire a copilului din județul Mureș.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:58 - Mihail Neamțu și Lidia Vadim-Tudor (AUR) acuză CNA de cenzură după suspendarea emisiei Realitatea Plus: „România se îndepărtează periculos de principiile democratice”
- 11:26 - Revoltă la Trezoreria București. Angajații au declanșat un protest spontan după ce au văzut noile sporuri din Legea salarizării
- 11:22 - Monica Macovei n-a venit în fața judecătorilor, în dosarul accidentului în care a fost implicată
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














