Pieton lovit de mașină pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița
Un bărbat de aproximativ 60 de ani, care a încercat să traverseze neregulamentar șoseaua de centură a municipiului Bistrița, a fost accidentat de un autoturism condus de un bărbat din Timișoara.
Pietonul rănit a primit primul ajutor la locul accidentului de la echipajul medical care a intervenit în zonă, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru investigații amănunțite și îngrijiri medicale de specialitate.
”Un bărbat de 40 de ani din județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism pe drumul de centură al municipiului Bistrița, a surprins și accidentat un bărbat de 59 de ani, domiciliat pe raza localității Livezile, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii. Din accident a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital pentru mai multe îngrijiri medicale”
a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tutror circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














