Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița au anunțat că se solidarizează cu magistrații din România care protestează împotriva modificărilor legislative şi a modului de legiferare în domeniul justiţiei. Începând cu 11 martie, timp de 10 zile, în timpul programului, procurorii bistrițeni vor purta în semn de protest banderole albe.
Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa s-a întrunit, vineri, pentru a lua în discuție necesitatea adoptării unei modalități de protest față de conținutul recentelor modificări legislative și a modului de legiferare în domeniul justiţiei, a anunțat procurorul Natalia Adriana Munteanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa.Procurorii bistrițeni din această unitate de Parchet au decis, în unanimitate, "s
ă-şi manifeste solidaritatea cu mişcările de protest ale judecătorilor şi procurorilor din întreaga ţară îndreptate împotriva modificărilor legislative şi a modului de legiferare în domeniul justiţiei
".Astfel, conform sursei citate, în perioada 11-22 martie, procurorii vor purta pe braţ, în timpul programului, o banderolă de culoare albă."
La o dată ulterioară, se va analiza în cadrul Adunării Generale asupra necesităţii încetării, continuării sau adoptării altor forme de protest
", a mai precizat procurorul Natalia Adriana Munteanu.