Proiectul de educație montană ”Școala de Mers pe Munte”, între 14 iulie - 1 august, în Munții Călimani
200 de participanți din mai multe zone ale țării vor lua parte la cea de-a patra ediție a proiectului ”Școala de Mers pe Munte” derulat de Asociația Tășuleasa Social.
”
A merge pe munte poate fi o pasiune, un sport, o activitate recreativă – dar oricare dintre acestea presupune o serie de cunoştinţe referitoare la tehnici, echipament, orientare în teren şi în primul rând atitudine responsabilă faţă de munte. Astfel de cunoştințe se dobândesc de multe ori cu preţul unor greşeli trăite pe propria piele, iar pentru cei norocoşi din experienţele trăite de alţii. Rareori le găsim prezentate în formă didactică şi practică. Însă, Tăşuleasa Social consideră că astfel de cunoştinţe sunt extrem de utile, motiv pentru care continuă și în acest an proiectul de educație montană <<Școala de Mers pe Munte>>”
spun reprezentanții asociației.Practic, 200 de participanți, adică 8 grupe a câte 25 de persoane, vor participa timp de câte 4 zile și 4 nopți la cursuri teoretice și practice despre cultura mersului pe munte. Participanții vor dormi la cort, vor străbate trasee în Munții Călimani, vor găti pe munte și vor lua parte la multe alte activități cuprinse în proiect.Alături de cele 8 grupe se vor afla 12 instructori și 50 de voluntari.“Şcoala de Mers pe Munte”, proiect aflat la cea de-a IV-a ediție, care contribuie și la valorificarea potenţialului turistic al zonei - Munţii Călimani, se va desfăşura în perioada 14 iulie – 1 august. Până acum, 800 de participanți au luat parte la edițiile precedente ale proiectului.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










