”Provocare la reciclare” - proiect lansat de Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud

reciclare
Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa - Năsăud lansează proiectul educaţional „Provocare la reciclare! ”, care va fi realizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec.
Proiectul „Provocare la reciclare!” se doreşte a fi o continuare a proiectului “Dă la reciclat bateriile descărcate, becurile consumate și electronicele mici uzate!”, desfăşurat pe parcursul a 4 ediţii consecutive, în perioada 2014-2018 şi care a avut un real succes în rândul şcolilor din mediul urban şi rural.Proiectul se va desfăşura pe raza județului Bistrița Năsăud, în unitățile școlare care au fost premiate în edițiile anterioare ale proiectului și va avea ca scop promovarea beneficiilor colectării selective a echipamentelor electrice și electronice (DEEE), a bateriilor uzate, a corpurilor de iluminat, precum şi creşterea gradului de conştientizare a publicului larg asupra obligaţiilor de mediu din acest domeniu.
”Pentru cele trei categorii de deşeuri ce urmează a fi colectate, se vor monta kituri în fiecare unitate de învăţământ înscrisă în proiect. Nivelurile de învățământ din care fac parte unitățile școlare care vor concura (şi care au fost premiate în edițiile anterioare) vor fi cel preșcolar, primar și gimnazial, liceal
” arată APM Bistrița-Năsăud, într-un comunicat de presă..Ediţia 2018-2019 a proiectului se va desfăşura până pe data de 5 iunie 2019, pe 2 secţiuni, şi anume cea mai mare cantitate de deşeuri colectată (obţinută prin însumarea celor trei categorii de deşeuri colectate) şi cea mai activă şi responsabilă unitate de învăţământ înscrisă în proiect.La finalul proiectului vor fi premiate cele două secțiuni în cadrul unei festivități ce va avea loc în data de 5 iunie 2019. Toţi şcolarii înscrişi în proiect vor primi Certificate de participare, iar cadrele didactice coordonatoare vor primi Diplome de participare şi voluntariat.Regulamentul oficial al proiectului, va fi postat pe site-ul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, la secţiunea proiecte și pe cel al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










