Substanţe considerate interzise de lege, depistate de jandarmi asupra unor tineri (FOTO)

S2750012
Jandarmii bistrițeni au intervenit, în noaptea de marți spre miercuri, într-o parcare de pe raza municipiului Bistrița, aceștia fiind solicitați pentru a-i calma pe doi tineri care tulburau liniștea publică în toiul nopții. Asupra lor, jandarmii au găsit plicuri cu substanțe interzise.
Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, ”
miercuri noaptea, în jurul orei 01:20, jandarmii din cadrul Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa, au fost solicitaţi să intervină într-o parcare din municipiu unde mai mulţi tineri tulburau liniştea publică prin producerea unor zgomote, larmă şi consum de băuturi alcoolice. Imediat ce au ajuns la faţa locului, jandarmii au trecut la identificarea celor care au tulburat liniştea publică, iar la controlul corporal preventiv au fost descoperite asupra celor doi tineri două plicuri ce conţineau: o substanţă maronie în formă de bilă, respectiv bucăţi de frunze dintr-o plantă, despre care persoanele declară că erau pentru consum propriu”
.

Jandarmii au întocmit pe numele celor doi tineri actele de sesizare conform legii nr. 143 din 2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, art. 4, pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Actele care vor fi înaintate Inspectoratului Județean de Poliţie Bistrița-Năsăud pentru continuarea cercetărilor.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










