Tânăr din Bistrița, prins sub influența drogurilor, la volan

cannabis la volan
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr din Bistrița a fost depistat la volan sub influența drogurilor, în timpul unor controale efectuate de polițiștii de la Rutieră și Ordine Publică din Bistrița din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, în zona unor localuri și discoteci din municipiu. Bistrițeanul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Bistrița a fost prins la volan sub influența drogurilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce polițiștii de la Rutieră și Ordine Publică din Bistrița, care au acționat în zona localurilor și discotecilor din municipiu, l-au oprit pentru control. Acesta a fost testat cu aparatul DRUG TEST 5000, iar rezultatul a fost pozitiv pentru cannabis. A fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.Pe lângă tânărul prins în flagrant sub influența substanțelor psihoactive, polițiștii bistrițeni au constatat, în aceeași noapte, mai multe abateri la regimul rutier și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.870 lei.
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











