Trei cazuri de gripă, în Bistrița-Năsăud, în ultima săptămână! A crescut numărul afectiunilor respiratorii

raceala-gripa
Peste 2.500 de bistriţeni au fost diagnosticaţi, în intervalul 14-20 ianuarie, cu diverse forme de afecțiuni respiratorii. Dintre aceștia, 65 dintre ei au necesitat internarea în spital, potrivit datelor publicate miercuri de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud.
Potrivit raportărilor din săptămâna 14 – 20 ianuarie, în județul Bistrița-Năsăud sunt înregistrate trei cazuri de gripă, unul la grupa de vârstă 15-49 ani şi două la grupa de vârstă 50-64 ani. Niciunul dintre bolnavi nu a necesitat spitalizarea.În ceea ce priveşte infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare, acestea au înregistrat o creştere cu aproximativ 20% faţă de săptămâna precedentă, fiind raportate 2.250 de cazuri. Cele mai multe îmbolnăviri au fost înregistrate în grupele de vârstă 5- 14 ani și 15 -49 de ani, cu 624 de cazuri, respectiv 647. Au necesitat internarea în spital 24 de persoane, 17 fiind copii cu vârsta cuprinsă între câteva luni şi 14 ani.Față de săptămâna precedentă a crescut cu 10% și numărul cazurilor de pneumonie. Astfel au fost înregistrate 249 de cazuri, cele mai multe îmbolnăviri fiind în grupa de vârstă 15 - 49 de ani. Dintre bolnavii cu pneumonie, 41 au necesitat spitalizare, dintre aceștia 13 fiind bebeluşi cu vârsta de până la un an, iar alţi 10 sunt copii cu vârste între 2 şi 14 ani.În perioada 14-20 ianuarie, nu a fost raportat niciun deces cauzat de viroze respiratorii.În vederea limitării cazurilor de îmbolnăvire, DSP Bistriţa-Năsăud a dispus luarea unor măsuri suplimentare în şcoli şi unităţi medicale, iar la nivelul cabinetelor medicale de familie vor fi suplimentate dozele de vaccin antigripal.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














