Vaccinarea antigripală, în curând și în farmaciile din România

Vaccinarea antigripală, în curând și în farmaciile din România
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat că vaccinarea antigripală în România s-ar putea face în farmacii chiar din acest sezon.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat că vaccinarea antigripală în România s-ar putea face în farmacii chiar din acest sezon.
„Nu se poate face dintr-o dată, trebuie să existe o instruire specifică a farmaciştilor sau a acelora care fac acest lucru. Am avut discuţii cu universităţile de medicină şi farmacie încât în curicula de pregătire a studenților dar și ulterior să existe posibilitatea unei instruiri care să permită dezvoltarea acestor programe de vaccinare în farmacii. Până la urmă este o scurtare a timpilor pe care o persoană ar trebui să îi parcurgă ca să poată fi vaccinată.
Nu se referă la orice tip de vaccin, facem un pilot la vaccinul antigripal, sezonier, şi atunci lucrurile acestea - un exemplu de bună practică - se pot dezvolta şi în România în acest domeniu”, a declarat Alexandru Rafila, întrebat despre proiectul avansat de Ministerul Sănătății.
„Încercăm să vedem dacă putem să facem acest lucru din acest sezon”, a mai explicat Al. Rafila.
Pe site-ul Ministerului Sănătății a fost pus, în transparență decizională, din 28 septembrie, un Ordin de ministru privind vaccinarea antigripală în farmacii. Este vorba de aprobarea organizării și funcționării unui program pilot de vaccinare a populației împotriva gripei sezoniere la nivelul farmaciilor comunitare. VEZI proiectul AICI
Întrebat mai departe dacă vaccinarea ar putea începe chiar din acest sezon, ministrul Sănătăţii a explicat: „Încercăm să vedem dacă putem să facem acest lucru. Trebuie să fim siguri că există suficientă informare pentru cei care practică această vaccinare în farmacie şi pregătire”.
Citește și:
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











