VREMEA 6 IULIE. CANICULĂ SEVERĂ ÎN MAI MULTE REGIUNI

VREMEA 6 IULIE. CANICULĂ SEVERĂ ÎN MAI MULTE REGIUNI
Valul de căldură se va extinde și se va intensifica, astfel încât va fi caniculă și disconfort termic accentuat
Astăzi, valul de căldură se va extinde și se va intensifica, astfel încât va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, în regiunile vestice, sudice și local în rest.
Cerul va fi variabil, însă după-amiaza și seara vor fi înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice în zona Carpaților Meridionali și de Curbură și pe spații mici în sudul teritoriului. Izolat cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est și la munte, dar de scurtă durată și în timpul ploilor.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 29 și 39 de grade, iar cele minime se vor situa între 10 și 25 de grade, caracterizând o noapte tropicală în vestul și în sudul teritoriului și pe alocuri în rest.
În București, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 39 de grade, iar cea minimă va fi de 19...21 de grade.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD ROȘU
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











