Zeci de familii care locuiesc în câteva blocuri ANL din Bistrița nu au apă caldă și căldură pentru că apartamentele nu sunt dotate cu centrale termice
Circa 70 de familii care locuiesc în câteva blocuri ANL de pe raza municipiului Bistrița nu au apă caldă și nici căldură. Asta pentru că apartamentele nu sunt dotate cu centrale termice. Primăria Bistrița a promis că va achiziționa centrale, însă licitația nu s-a încheiat din cauza unor contestații.
În ultima ședință ordinară a Consiliului Local Bistrița, consilierul local Mioara Gaga Seica a fost cea care a ridicat problema blocurilor ANL fără centrale termice, solicitând primarului Ovidiu Teodor Crețu o explicație din acest punct de vedere. Practic, consilierul local liberal l-a întrebat pe primarul Bistriței când vor fi montate centralele termice în apartamentele cu probleme, mai ales în condițiile actuale în care pe timpul nopții temperatura scade simțitor.Potrivit primarului, cu toate că administrația locală a organizat licitația pentru achiziția centralelor termice, s-a ajuns în această situație pentru că au existat contestații și până când acestea nu vor fi soluționate, procedura nu se poate încheia.De menționat este faptul că s-a ajuns în această situație întrucât foștii chiriași din blocurile ANL s-au debranșat de la centralele de scară și și-au achiziționat centrale individuale, însă, în momentul în care au plecat din apartamentele situate în blocurile ANL au luat cu ei și centralele pe care le-au cumpărat cu banii lor. Astfel că, apartamentele sunt, în prezent, fără centrale, iar noii chiriași nu au nici apă caldă și nici căldură.Primăria Bistrița s-a angajat că va soluționa problema, achiziționând noi centrale termice, însă licitația a fost contestată și s-a ajuns în această situație. Totuși, autoritățile speră că până la sosirea anotimpului rece această problemă va fi soluționată.În prezent, în municipiul Bistriţa există 19 blocuri cu un număr de 773 locuințe construite prin Agenția Națională pentru Locuințe.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














