Zeci de mii de miei din Bistrița-Năsăud au luat drumul străinătății

_DSC9034
Circa 23.000 de miei vii și peste 200.000 de kg de carne de miel au ajuns în diferite unități atât din România, cât și din alte țări ale Uniunii Europene. Dacă Franța sau Germania preferă carcasele de miel, alte țări precum Italia, Bulgaria, Croația sau Grecia au ales mieii vii.
Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud anunță că în cele trei abatoare autorizate din judeţ au fost tăiaţi un număr de 19.762 capete miei de la care s-au obţinut 217.828 kg carne. Produsele rezultate în abatoare au avut ca destinaţie unităţi din România 84.968 kg (9.284 carcase) sau din țări precum Franţa, Italia, Germania - 132.860 kg (10.478 carcase).De asemenea, în această perioadă au fost examinați şi certificați, în vederea efectuării de schimburi comunitare, un număr de 23.662 miei pentru următoarele destinaţii: Bulgaria - 795 capete și Croaţia - 1.200 capete, Germania - 1.185 capete, Grecia - 8.822 capete și Italia - 11.660 capete.Totodată, la centrul de sacrificare cu activitate temporară de pe strada Tărpiului din municipiul Bistriţa au fost tăiaţi 73 miei în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice şi 105 miei în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale Ortodoxe (respectiv în data de 25 aprilie).Centrul de sacrificare va funcţiona inclusiv vineri, 26 aprilie, până la ora 17:00.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

