Un tânăr din Năsăud s-a ales cu dosar penal, după ce azi-noapte a fost prins de forțele de ordine că a condus un autoturism deși nu deține permis de conducere. La vederea oamenilor legii, tânărul a fugit, însă a fost depistat în scurt timp.
Potrivit IPJ BIstrița-Năsăud, azi-noapte, în jurul orei 01.00, un echipaj de ordine publică, format dintr-un polițist, un elev în practică și un jandarm, care patrulau pe raza orașului Năsăud, a efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism care se deplasa pe strada Mihai Eminescu din Năsăud.
Conducătorul acestuia nu s-a conformat, fiind urmărit până în apropierea unor blocuri, unde a abandonat autoturismul și a fugit. A fost urmărit și prins în scurt timp și condus la sediul Poliției pentru verificări.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr, de 20 de ani, din Năsăud. Polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
A fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, iar cercetările continuă de polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud