Un tânăr din comuna Rebra s-a ales cu dosar penal, după ce luni a fost implicat într-un accident rutier, pe DN 17, în Șintereag, polițiștii descoperind că are permisul suspendat.
La data de 2 august, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au identificat un șofer care avea permisul reținut.
„În jurul orelor 12:30, pe Drumul Național 17 în Șintereag a fost semnalat un accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme.
Polițiștii ajunși la locul evenimentului au identificat șoferii implicați în accident, respectiv o femeie de 61 de ani din Căianu Mic și un tânăr de 19 ani din Rebra.
Cei doi conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu are dreptul de a conduce autoturisme pe drumul public, având permisul reținut”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând documentarea faptei.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud