Tibi Ușeriu, cetățean de onoare al comunei natale, Prundu Bîrgăului. ”Iau acest titlu ca pe o responsabilitate” (VIDEO)

Campionul Tiberiu Uşeriu, de trei ori câştigător al ultramaratonului de la Cercul Polar, a primit titlul de ”Cetățean de Onoare al comunei Prundu Bîrgăului”, diploma și placheta fiindu-i înmânate de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan și de primarul comunei Prundu Bîrgăului, Doru Crișan.

Am învăţat în 45 de ani că nu contează ce face viaţa cu tine, contează ce faci tu cu ce a făcut viaţa din tine și, cu siguranţă, acest premiu pentru mine este mai mult o responsabilitate ca să rămân pe drumul cel drept în continuare, să promovez mai departe Valea Bârgaielor, satul în care eu m-am născut. În urmă cu câteva luni, am fost făcut cetăţean de onoare al Bucureştiului şi, mai mult sau mai puțin, acest titlu l-am refuzat. Eu am crezut că trebuie să plec de jos ca să ajung sus şi am spus că mai întâi mi-ar plăcea să fiu făcut ceățean de onoare în satul natal. Am refuzat acea onoare pentru că, cu siguranţă, voi mai avea alte ocazii să fiu făcut cetăţean al capitalei ţării în care m-am născut” a declarat Tibi Ușeriu în momentul în care i-a fost decernat titlul.

Tiberiu Ușeriu a devenit astăzi cetățean de onoare al comunei Prundu BîrgăuluiCampionul Tiberiu Uşeriu, a primit astăzi Titlul de Cetățean de Onoare al comunei Prundu Bîrgăului, diploma și placheta fiindu-i înmânate de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan și de primarul comunei Prundu Bîrgăului, Doru Crișan. Tiberiu Uşeriu s-a născut pe 30 decembrie 1973 la Prundu Bîrgăului și a devenit cetățean de onoare al comunei natale ca urmare a unei hotărâri, luată în unanimitate, de Consiliul Local al comunei Prundu Bîrgăului “în semn de recunoaștere a rezultatelor de excepție în cadrul concursurilor de maraton și ultramaraton și pentru promovarea imaginii comunei Prundu Bîrgăului în țară și în străinătate”.“Sunt onorat și încântat să îi acordăm titlul de Cetățean de Onoare al comunei Prundu Bîrgăului campionului nostru Tibi Ușeriu, fiu al comunei Prundu Bîrgăului, cel care a preferat să aștepte recunoașterea comunității în care s-a născut, și a declinat invitația bucureștenilor de a participa la decernarea titlului de Cetățean de Onoare al capitalei, așteptând ca noi să facem acest pas. A venit momentul să îi mulțumim și să îl recompensăm pentru performanța deosebită pe care Tibi Ușeriu a reușit să o obțină, de trei ori consecutiv câștigând cel mai greu maraton de pe planetă Artic Ultra 6633, făcând cunoscut numele României peste hotare și reușind anul acesta, când aniversăm Centenarul Marii Uniri, să ducă mesajul cu România 100 până la Polul Nord” spune primarul comunei Doru Crișan.

Publicată de Primaria Prundu Birgaului pe Duminică, 19 August 2018

“Sunt onorat și încântat să îi acordăm titlul de Cetățean de Onoare al comunei Prundu Bîrgăului campionului nostru Tibi Ușeriu, fiu al comunei Prundu Bîrgăului, cel care a preferat să aștepte recunoașterea comunității în care s-a născut, și a declinat invitația bucureștenilor de a participa la decernarea titlului de Cetățean de Onoare al capitalei, așteptând ca noi să facem acest pas. A venit momentul să îi mulțumim și să îl recompensăm pentru performanța deosebită pe care Tibi Ușeriu a reușit să o obțină, de trei ori consecutiv câștigând cel mai greu maraton de pe planetă Artic Ultra 6633, făcând cunoscut numele României peste hotare și reușind anul acesta, când aniversăm Centenarul Marii Uniri, să ducă mesajul cu România 100 până la Polul Nord” a precizat primarul comunei Prundu Bîrgăului, Doru Crișan.

Tiberiu Uşeriu s-a născut pe 30 decembrie 1973 la Prundu Bîrgăului și a devenit cetățean de onoare al comunei natale ca urmare a unei hotărâri, luată în unanimitate, de Consiliul Local al comunei Prundu Bîrgăului “în semn de recunoaștere a rezultatelor de excepție în cadrul concursurilor de maraton și ultramaraton și pentru promovarea imaginii comunei Prundu Bîrgăului în țară și în străinătate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.