Aseară, polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Jelna. Echipajele de interventie au găsit la locul solicitării trei victime, un băiat în vârstă de 16 ani, respectiv doi tineri în vârstă de 19 ani. Din păcate, băiatul în vârstă de 16 ani prezenta leziuni incompatibile cu viata. Celelalte două victime au fost transportate la UPU SMURD Bistrița constiente, cu leziuni și traumatisme rezultate în urma accidentului.
Conform primelor date, un autoturism condus de un tânăr, de 19 de ani, din Bistrița, a intrat în coliziune cu un stâlp din beton.
Rezultatul în cazul testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a fost negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud