Trei adulți și un copil de aproximativ 4 ani, la spital! Mașina în care se aflau a ajuns într-un cap de pod pe DN 17

Un accident rutier a avut loc joi seara, în cartierul municipiului Bistrița, Viișoara, pe DN 17. Un autoturism în care se aflau patru persoane, dintre care un copilaș de aproximativ 4 ani, a ajuns într-un cap de pod. Accidentul s-ar datora neatenției șoferului.

 

La locul accidentului au ajuns două echipaje de prim ajutor, unul al Serviciului de Ambulanță Județean, celălalt al SMURD, care au acordat îngrijiri celor patru persoane implicate. Ulterior, victimele accidentului au fost transportate la spital, pentru mai multe investigații și tratament de specialitate.

Șoferul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Polițiștii de la Biroul Rutier fac cercetări în continuare.

Conform primelor date, se pare că din cauza neatenției, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism pe DN17, pe direcția Viișoara-Bistrița, a pierdut controlul acestuia și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Conducătorul auto și încă 3 persoane care se aflau în mașină au fost răniți. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultat negativ„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.