Trei firme bistrițene, implicate în obținerea nelegală de îndemnizații pentru cresterea copilului! Polițiștii au deschis dosare penale

Trei societăți comerciale din Bistrița-Năsăud sunt cercetate de polițiști, pentru evaziune fiscală, înșelăciune și fals. Cele trei firme sunt implicate în obținerea nelegală de îndemnizații pentru creșterea copilului de către mai mulți bistrițeni, care sunt deja anchetați de oamenii legii.

 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au întocmit, miercuri, trei dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Vizate sunt trei societăți comerciale care ar fi înregistrat cheltuieli nereale, reprezentând salariile unor persoane care au solicitat și primit ulterior indemnizații de creștere a copilului.

Astfel, din investigațiile efectuate, a reieșit că, în perioada anterioară calculării cuantumului indemnizației, societățile în cauză ar fi acordat salarii și de 15 ori mai mari, comparativ cu perioada anterioară, iar veniturile nu ar fi fost realizate din activități lucrative prestate efectiv la respectivele unități economice.

„În acest sens exemplificăm unul dintre cazuri, în care societatea comercială ar fi înregistrat cheltuieli în cuantum total de 141.954 lei, reprezentând salariu acordat lunar si cuprins între 16.380 -17.998 lei, începând cu cea de-a șasea lună înainte de naștere, pentru o femeie de 30 de ani, din Bistrița, în contextul  în care anterior a avut un salariu în cuantum de 1.162 lei”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările în vederea documentării și probării activități infracționale a celor implicați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.