Trei persoane, rănite în urma unui accident rutier în Strâmba, la spital

Două femei și un tânăr au ajuns joi la spital, după ce au fost răniți în urma unui accident rutier petrecut în localitatea Strâmba, la intersecția DC 6A cu DJ 172D.

 

Două echipaje SMURD, inclusiv echipajul de terapie intensiva mobilă, un echipaj de descarcerare, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au intervenit la un accident de circulație produs la intersecția Drumului Comunal 6A cu Drumul Județean 172D, în localitatea Strâmba.

Din primele informații, un autoturism condus de un bărbat de 77 de ani din Ilva Mică pe Drumul Comunal 6A a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie de 44 de an din Rodna pe Drumul Județean 172D 

În urma impactului dintre cele două autoturisme, șoferița cât și alți doi pasageri, printre care și un tânăr de aproximativ 17 ani, din autoturismul condus de aceasta au fost răniți, fiind ulterior transportați la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a fost negativă în cazul celor doi conducători auto.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.