Angajații din sistemul de Sănătate din județul Bistrița-Năsăud vor putea beneficia de locuințe, întrucât pe strada Prundului din municipiu se construiește un bloc cu 24 de unități locative destinate tinerilor specialiști din sistemul sanitar.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud face în momentul de față toate demersurile necesare pentru a putea repartiza locuințele în momentul în care constucția va fi gata. Într-o ședință extraordinară, consilierii județeni vor dezbate un proiect de hotărâre care prevede stabilirea criteriilor în baza cărora vor fi repartizate locuințele.
Astfel, potrivit documentației, titularul cererii de repartizare a unei locuinţe pentru tineri, destinată închirierii, trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii şi să poată primi repartiţie pentru locuinţă în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste.
De asemenea, titularul cererii trebuie să îşi desfăşoare activitatea în municipiul Bistrița. Un alt criteriu esențial pentru a putea beneficia de o locuință ANL este acela ca titularul să nu dețină nicio altă locuință în proprietate.
Vor exista și criterii de ierarhizare, care vor fi stabilite în funcție de punctaj. Astfel, cei care locuiesc cu chirie, sunt căsătoriți și au copii pot obține punctaje maxime la aceste capitole. De asemenea, și candidații care au studii superioare și au vechime cât mai mare în muncă pot obține punctaj mare.
Alte criterii de care se va ține cont în stabilirea punctajului vizează și locul de muncă al solicitantului. Dacă acesta lucrează într-o unitate medicală cu peste 400 de paturi, de interes județean și, în plus, activează într-o specialitate cu deficit de personal în municipiul Bistrița, șansele de a obține o locuință ANL cresc.
Toate aceste aspecte vor fi dezbătute de consilierii județeni, care vor decide dacă acceptă sau nu acest proiect de hotărâre privind criteriile de acces pentru o locuință ANL destinată tinerilor.
Proiecul prin care la Bistrița se construiesc astfel de locuințe destinate angajaților din sistemul sanitar este unul pilot la nivelul României, inițiat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Agenția Națională pentru Locuințe.
Acest prim bloc de pe strada Prundului are termen de finalizare luna ianuarie 2019, însă autoritățile județene au mari speranțe că în toamna acestui an, tinerii medici se vor putea muta în noile locuințe!