Un nou tratament modern este disponibil la Baza de Balneofizioterapie a Policlinicii din Bistrița. Este vorba despre terapia cu unde soc extracorporeale.

Terapia cu unde șoc extracorporeale, cunoscută și sub numele de ShockWave Therapy (ESWT), este un tratament clinic dovedit și foarte eficient pentru leziunile cronice ale țesuturilor moi (tendoane, ligamente, capsulă articulară) și anumite patologii osoase.

Tratamentul cu Shockwave poate fi eficient pe o gamă largă de afecțiuni. Iată câteva exemple de afecțiuni în care undele de șoc pot trata și restaura funcția normală:

  • Epicondilita laterală sau medială a cotului (cotul jucătorului de tenis/golf): inflamația dureroasă a inserției tendoanelor extensoare/flexoare ale mâinii și degetelor pe regiuunea laterală/medială a cotului;
  • Dureri de umăr cu sau fără calcifiere: limitare dureroasă a mișcării articulației umărului;
  • Dureri de șold și/sau ale tractului iliotibial: durere la presiunea aplicată pe regiunea laterală a șoldului cu limitare dureroasă a mișcării de abducție sau rotație, uneori însoțită de zgomote anormale (snapping hip). Aceste simptome apar în afecțiuni precum: sindromul trohanterian, bursita trohanteriană cu sau fără calcifiere, periostita dureroasă a șoldului;
  • Dureri la nivelul călcâiului sau tălpii: inflamația dureroasă a inserției fasciei plantare pe calcaneu (fasceita plantară) cu sau fară prezența de pinteni calcaneeni;
  • Dureri la nivelul tendonului Ahile: inflamarea dureroasă a tendonului lui Ahile sau a insertiei acestuia pe calcaneu, consecutiv suprasolicitării mecanice la persoane supraponderale sau sportivi;
  • Dureri la nivelul polului superior sau inferior al rotulei (Sindromul de apex patelar; Genunchiul săritorului): inflamația dureroasă (cu sau fără calcifiere) a inserției tendonului cvadriceps pe patelă respectiv a insertie tendonului patelar pe patelă sau tibie;
  • Dureri la nivelul marginii anterioare a tibiei: inflamația marginii tibiale datorită suprasolicitării mecanice, consecutiv eforturilor fizice intense și/sau prelungite
  • Punctele dureroase ale mușchilor (trigger points): dureri acute și cronice la nivelul spatelui, umărului, gâtului, generate de mușchii contractați sau scurtați;
  • Terapia durerii pe punctele de acupunctură.

O echipă tânără și experimentată, îi așteaptă pe pacienți de luni până vineri, de la 7:00 la 18:00.

”Toate serviciile noastre sunt realizate atât contracost, cât și gratuit pentru pacienții asigurați”, precizează conducerea Policlinicii din Bistrita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.