Verzii din Bistrița-Năsăud și reprezentanții unor asociații ecologiste și civice cer stoparea lucrărilor de pe două cursuri de apă din județ! Care este motivul

Reprezentanții Partidului Verde Bistrița-Năsăud, dar și cei ai câtorva  asociații ecologiste și civice au transmis o petiție Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Gărzii de Mediu, Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa  – Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, Garda de Mediu Bistrița-Năsăud, Agenția Națională pentru Arii Protejate, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Agenția Națională Pentru Resurse Minerale, prin intermediul căreia atrag atenția asupra „modului dezastruos” prin care se intervine în procesul de regularizare a râurilor din județ, proiect promovat și finanțat de Guvernul României.

Reprezentanții Partidului Verde Bistrița-Năsăud, A.J.V.P.S Bistrița-Năsăud, Asociația Bistrița Civică și Coaliția Pentru Biodiversitate își arată nemulțumirea cu privire la soluțiile tehnice alese și de materialele care se folosesc pentru taluzarea și îndiguirea malurilor pe unul din afluenții Râului Șieu, în speță Pârâul Dipșa și Pârâul Lechința.

Este vorba de un material de polipropilenă, care nu este biodegradabil, cu asperități asemănător ștergătorului de picioare. Conform imaginilor atașate, aceste materiale sub forma unor suluri de dimensiuni considerabile, se desfășoară pe marginile Pârâului Lechința, se pune piatră și se toarnă beton„, au scris petiționarii.

Imagine

Totodată, aceștia atrag atenția că în campaniile de igienizare a malurilor râurilor, desfășurate de organizațile din care fac parte, în fiecare an de cel puțin două-trei ori, se strâng cantități impresionante de recipienți de plastic și materiale asemănătoare.

Soluțiile tehnice propuse și materialele folosite în aceste lucrări de regularizare a malurilor folosesc în acest context cantități și mai mari de plastic, plasat voit pe malurile râurilor, direct în contact cu mediul, ceea ce este strigător la cer. Acest geotextil, cu nume pompos, nu este altceva decât un înlocuitor al dețeurilor din plastic, turnat în altă structură, la fel de periculoasă.

După cum bine știți, zona la care facem referire face parte din SIT NATURA 2000 ȘIEU-BUDAC (ROSCI0400). Până acum era locul ideal în care multe specii de pești migrau pentru depunerea icrelor, dar și un important loc de cuibărit pentru păsări din ordinul Passeriformes„, au mai precizat semnatarii petiției.

În acest context, aceștia solicită să se dispună, în regim de urgență, controale și stoparea lucrărilor „cu materiale dăunătoare mediului natural”.

După un studiu serios cerem înlocuirea acestor materiale din plastic cu materiale prietenoase cu natura. Recomandăm prezența la fata locului a unor specialiști (biologi, ihtiologi, geologi, protecția mediului), care zilnic să monitorizeze lucrările„, au conchis petiționarii.

1 COMENTARIU

  1. […] Petiția transmisă de reprezentanții Partidului Verde Bistrița-Năsăud, A.J.V.P.S Bistrița-Năsăud, Asociația Bistrița Civică și Coaliția Pentru Biodiversitate către Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, Agenția Naționala pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu, Administrația Bazinalăde Apă Someș-Tisa – Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, Garda de Mediu Bistrița-Năsăud, Agenția Națională pentru Arii Protejate, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Agenția Națională Pentru Resurse Minerale, prin intermediul căreia au atras atenția asupra „modului dezastruos” prin care se intervine în procesul de regularizare a râurilor din județ, proiect promovat și finanțat de Guvernul României, poate fi citită AICI. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.