Veste majoră pentru pensionarii din România. Ce anunț a făcut Marius Budăi despre pensii, de la Bruxelles

Veste importantă pentru pensionarii din România. De la Bruxelles, după discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene, Marius Budăi a făcut un anunț important despre pensii.

După două zile de discuții cu cei de la Comisia Europeană, ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că a obținut eliminarea plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, stabilit prin PNRR.

„Este cerere oficială depusă, unde este și această cerință. Am discutat cu subiect și predicat despre această cerință. Se renunță la acest aspect care era total împotriva românilor și se caută o formulă onestă.

Am majorat pensiile și anul trecut și anul acesta. Așa cum o facem de fiecare dată când suntem la guvernare”, a anunțat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a explicat că acel procent ar fi făcut rezolvarea inchităților din sistem aproape imposibilă.

„Acest procent, în primul rând, ar fi făcut ca rezolvarea inechităților din sistem să nu fie posibilă, să fie imposibilă creșterea pensiilor.

Au fost anumite discuții. Sunt unele chestiuni stabilite cu Comisia Europeană pentru a putea realiza acest jalon.

În câteva zile va fi gata propunerea pe care o voi prezenta coaliției. Nu s-a pus niciodata problema ca acest jalon să fie rezolvat înainte sau după rotativă”, a încheiat Marius Budăi.

Tot Marius Budăi a declarat că acest plafon nu va fi înlocuit cu un alt indicator.

„Nu se înlocuieşte cu nimic acest plafon. Este o reformă unde trebuie să avem în cadrul reformei rezolvarea inechităţilor, după care să avem acea reformă adevărată unde să legăm următoarele majorări de pensii, să fim atenţi la evoluţia cifrelor macro-economice, la evoluţia inflaţiei.

Nu ne-au cerut să înlocuim cu nimic. O reformă corectă şi nu avem nevoie, pentru că şi ei au rămas miraţi când au văzut acea asumare în PNRR. Nu există în alte ţări”, a mai precizat Budăi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.