În contextul în care anul 2019 a fost declarat Anul Cărții în România, deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, și-a propus să lanseze un proiect prin intermediul căruia îi îndeamnă pe români să contribuie la dotarea bibliotecilor din afara granițelor țării cu cărți în limba română. 

”Anul 2019 este Anul Cărții și avem în derulare o campanie importantă – ”România citește”. Prin lege, anul acesta a fost declarat ”Anul Cărții”. Am votat această lege în Parlament. Este foarte bine că s-a dat acest mesaj societății românești, mai ales în condițiile în care doar un român din cinci mai citește astăzi o carte sau știe să dea un titlu de carte. Suntem țara cu cele mai mici achiziții și cel mai mic fond de carte. În ultimii 10 ani, 2.000 de biblioteci au dispărut din România, ceea ce este regretabil”, a spus deputatul Cristina Iurișniți, într-o conferințâ de presă.

În acest context, parlamentarul spune că intenționează să demareze un proiect prin care își propune să contribuie la dotarea cu cărți a bibliotecilor din afara țării.

”Un proiect pe care vreau să  îl demarez la cerința unui român stabilit în afara granițelor. Recent am fost într-o delegație cu Adunarea Parlamentară a Francofoniei în Cantonul Jura, Elveția, foarte aproape de Besancon, Franța. Acolo mi s-a semnalat faptul că există o comunitate de români, pentru că e zonă francofonă și sunt mai mulți români stabiliți acolo, și nu sunt cărți în limba română în bibliotecile din Cantonul Jura. Mi s-a părut o idee bună de a trimite cărți în limba română în bibliotecile din spațiul francofon al Elveției. Am o listă de bilioteci și în colaboare cu ambasadorul României la Berna, Elveția, demarăm acest proiect de dotare a bibliotecilor pentru comunitățile de români din spațiul francofon”, a completat deputatul Cristina Iurișniți.

De asemenea, tot în contextul Anului Cărții, deputatul USR mai adaugă că a dar curs și unui alt proiect lansat de organizația non-guvernamentală România 100 și de preotul din localitatea Șieu-Măgheruș. ”Se lucrează pentru amenajarea și dotarea unei biblioteci în localitatea Arcalia. Am și contribuit cu o donație și chiar îi invit pe bistrițeni, pe cei care sunt apropiați de carte și apreciază cititul cărților să ni se alăture inițiativei”, a mai precizat Iurișniți.

În ceea ce privește legea prin care anul 2019 a devenit ”Anul Cărții”, cel mai important punct al acestei legi este Programul naţional „România citeşte”, care va fi derulat în toate unităţile şcolare din ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.