Accident pe DJ 152C, în Bistrița-Năsăud! O femeie și doi copii, la spital

O femeie si cei doi copii ai săi au ajuns marți la spital, după ce autoturismul pe care aceasta îl conducea s-a răsturnat într-un șanț de pe DJ 152C, în localitatea Strâmba.

 

Trei echipaje SMURD, inclusiv echipajul de terapie intensivă și două echipaje de pompieri cu autospeciale de descarcerare au intervenit astăzi la un accident rutier produs pe raza localității Strâmba, unde un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, primele echipaje ajunse la locul solicitării au găsit trei victime, doi copii și o femeie, în afara autoturismului conștiente și cooperante. 

„Echipajul de terapie intensivă mobilă și un echipaj de prim ajutor SMURD au preluat de la locul solicitării doi copii în vârstă de 1 an și 4 luni, respectiv 5 ani, din fericire, fără mărci traumatice vizibile și o femeie (mama copiilor) care prezintă un traumatism cranian minor”,  a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud. 

Atât femeia, cât și cei doi copii au fost transportați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri suplimentare.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii de la Serviciul Rutier.

„Din primele date, o tânără de 25 de ani, din Slătinița, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto care a fost transportată la spital. 

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”,  a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

UPDATE:

„Femeia în vârstă de 25 de ani, care a fost adusă împreună cu cei doi copii (1 an și 4 luni, respectiv 5 ani) la UPU Bistrița în urma accidentului rutier din localitatea Strâmba (BN), a suferit un politraumatism, fiind în stare stabilă, conștientă și cooperantă.
A fost evaluată clinic și paraclinic, a refuzat internarea și a fost externată pe propria răspundere.
Fiind în afara pericolului, copiii au fost preluați azi, mai devreme, de un membru al familiei”, a transmis Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.