Bătrân din Bistrița-Năsăud, cu dosar penal! Nu a predat arma și muniția după ce i-a expirat permisul

Un bătrân din localitatea Comlod, județul Bistrița-Năsăud, s-a ales cu dosar penal, din cauză că nu a predat arma și muniția deținute legal, unui armurier autorizat, în termenul prevăzut de lege după expirarea permisului de armă.

 

Polițiștii Biroului Arme explozivi și Substanțe Periculoase l-au depistat pe un bărbat de 75 de ani, din Comlod, care deținea la domiciliu 50 gr de pulbere neagră fără fum și 17 capse care pot fi folosite la fabricarea muniției.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii au constatat, de asemenea, că acesta nu a depus în termen de 10 zile de la data expirării permisului de armă, la un armurier autorizat, arma pe care o deținea legal.

Oamenii legii i-au confiscat bătrânului atât arma, cât și muniția și au întocmit pe numele acestuia un dosar penal.

Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor cantitatea de pulbere menționată, cele 17 capse, precum și arma deținută, iar polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului materiilor explozive și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.