A furat două autoturisme și le-a condus, deși nu avea permis! Ultima dată a fost prins beat la volan

Un tânăr din Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a sustras două autoturisme din curtea unor imobile de pe raza municipiului Bistrița, pe care ulterior le-a fi condus, deși nu are permis de conducere. Ultima dată, a urcat la volan beat, valoarea alcoolemiei fiind una uriașă. 

 

 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma cercetărilor efectuate în cadrul unor dosare penale aflate în instrumentarea polițiștilor Biroului de Investigații Criminale, a fost identificat, marți, un tânăr de 25 de ani din Bistrița, bănuit de comiterea faptelor.

„În urma probatoriului administrat, ieri, 20 decembrie,  față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depistat pe raza localității Viișoara și dus în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în luna martie 2022, acesta ar fi pătruns în curtea unei locuințe din Viișoara, de unde ar fi sustras un autoturism pe care l-ar fi condus și pe care l-ar fi abandonat după ce i-ar fi produs distrugeri. De asemenea, în luna ianuarie 2021, ar fi sustras din contact cheia unui autoturism, parcat în apropierea unei locuințe din Viișoara.

Totodată, în seara de 1 decembrie, acesta ar fi sustras din curtea unui imobil un autoturism pe care l-ar fi condus, deși nu deține permis de conducere și se afla sub influența alcoolului. Rezultatul alcoolemiei a fost 2,29 g/l alcool pur în sânge”, a transmis IPJ Bistița-Năsăud.

În cursul zilei de astăzi, tânărul reținut pentru 24 de ore va fi prezentat  Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa , în vederea arestării preventive pentru 30 de zile.

Cercetările în acest caz continuă de către polițiștii  Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

 

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.