A furat lemne și a bătut un consătean! Acum își va petrece sărbătorile în arest la domiciliu

Un bărbat din comuna bistrițeană Livezile a ajuns în arest la domiciliu, din cauză ca a bătut un consătean care l-a certat că i-a tăiat fără drept mai mulți copaci dintr-o pădure de pe proprietatea sa.

 

Aseară, începând cu ora 22.00, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 35 de ani din comuna Livezile, sat Dorolea pe care-l cercetează într-un dosar instrumentat de  Secția 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița. Un bărbat de 53 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost depistat de polițiști, la scurt timp după comiterea unei agresiuni asupra unui bărbat de 53 de ani din satul Dorolea, care se afla pe o pășune cu o turmă de oi, pe raza localității de domiciliu.

Între cei doi a izbucnit un conflict spontan, după ce bărbatul de 53 de ani i-a reproșat celuilalt că ar fi tăiat și sustras lemne dintr-o pădure care-i aparține.

Imediat după comiterea faptei, agresorul a plecat de la fața locului, fiind depistat în timp ce se deplasa cu un atelaj cu care transporta material lemnos.

A fost condus la sediul poliției, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au demarat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, iar în cursul zilei de astăzi, bărbatul de 35 de ani a fost prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița a decis ca bărbatul să își petreacă următoarele 30 de zile în arest la domiciliu până în data de 7 ianuarie 2021.

Totodată a fost schimbată și încadrarea juridică în tâlhărie calificată și tăiere de arbori fără drept.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.