Accident în Rodna! Trei persoane din Sighișoara, printre care și un copil de 7 ani, la spital

Trei persoane din Sighișoara, printre care un copil de 7 ani, au ajuns la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 17D, în localitatea Rodna. Autoturismul în care se aflau cei trei, a derapat și s-a izbit de un stâlp electric. 

 

Pompierii militari de la Garda de Intervenție Sângeorz-Băi, un echipaj SAJ BN dar și polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au intervenit, duminică, la un accident de circulație în Rodna.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani din Ilva Mică a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice, în timp ce se deplasa pe Drumul Național 17D, prin Rodna.

În urma impactului, 3 pasageri de 44, 40 și 7 ani, toți din Sighișoara, județul Mureș, au fost răniți, necesitând transportul la spital.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal, urmând sa stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.