Acoperișul unei case și o anexă, distruse într-un incendiu (FOTO)

Un incendiu puternic a izbucnit aseară pe raza localității Nepos. Flăcările au cuprins acoperișul unei case și s-au extins rapid și la o anexă din apropiere.

Pompierii bistrițeni au fost solicitați în jurul ori 21:30 să intervină la fața locului pentru a stinge focul. Salvatorii au intervenit cu mai multe autospeciale de lucru cu apă și spumă și au reușit să împiedice extinderea flăcărilor și la casele învecinate.

”La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la casă și anexă. Pompierii au reușit în scurt timp localizarea incendiului și împiedicarea propagării la casa vecină”, a declarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, casa nefiind locuită.

Foto: ISU B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.