Al treilea bistrițean, răpus de gripă după o săptămână de internare în terapie intensivă

Încă un bistrițean a decedat din cauza gripei! Este al treilea caz înregistrat în anul acesta în Bistrița-Năsăud.  Acesta a fost internat în stare gravă aproximativ ]n urmă cu o săptămână, în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

 

Pacientul de 62 de ani din municipiul Bistrița, cu diagnostic confirmat de virus gripal tip A și care se afla internat la Secția Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Bistrița în stare critică, intubat și ventilat mecanic, cu afecțiuni cronice asociate, a decedat, din păcate în această dimineață, în jurul orei 5.00„, a anunțat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al SJU Bistrița.

Este al treilea deces pe fondul virusului gripal tip A și al bolilor asociate la pacienți internați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Pacienții nu fuseseră vaccinați antigripal.

Reamintim faptul că, la Secția ATI mai este internat un bărbat în vârstă de 52 de ani, din orașul Năsăud, cu diagnostic confirmat de gripă (virus tip A) și comorbidități, intubat, ventilat mecanic, în stare gravă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.