Amenzi de peste 19.000 lei, în urma acțiunilor pentru limitarea răspândirii CoVid-19! Printre sancționați, patru carantinați

Amenzi de peste 19.000 lei au fost aplicate de polițiștii din Bistrița-Năsăud, în urma acțiunilor derulate pentru prevenirea și combaterea răspândirii CoVid-19. Jumătate din sumă va fi plătită de patru persoane din județ, care nu au respectat măsura carantinei.

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19. La nivel județean, 179 de polițiștii, alături de polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au continuat verificările pentru respectarea măsurilor de protecție impuse prin Legea 55/2020. Totodată, în același context au participat, în sistem integrat, 67 de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2 în cadrul unui număr de 11 acțiuni punctuale organizate în tot județul.

Au fost verificate aproape 1.400 de persoane aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul acțiunilor. Totodată, reprezentanţii agenților economici au fost instruiți cu privire la respectarea obligațiilor impuse, precum și a normelor destinate prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus și în special cu privire la dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse și a instituirii unor măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale fiind verificate 69 de societăți comerciale.

Au fost oprite pentru control 104 autovehicule, iar conducătorilor auto li s-au reamintit principalele restricții și obligații prevăzute de Legea 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Pentru neregulile constatate în ultimele 24 ore, polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, împreună cu cei de la Poliția Locală au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.250 de lei. Din totalul acestora, 64 de sancțiuni, în valoarea de 9.750 de lei au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare de protecție, 13 sancțiuni, în valoare de 1.500 lei pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23:00-05:00.

Patru persoane au fost depistate că nu au respectat măsura carantinării și au fost sancționați.

Astfel, un bărbat de 30 de ani din localitatea Viile Tecii, întrucât a părăsit locația unde a fost carantinat, a fost sancționat cu 5000 de lei.

Un tânăr de 21 de ani, din Pinticu, nefiind găsit la locul de carantinare, a fost sancționat cu amendă în valoare de 1000 de lei.

O femeie de 38 de ani din Cușma, nu a respectat interdicțiile privind carantina la domiciliu, ulterior a fost sancționată cu amendă în valoare de 1000 de lei.

Un tânăr de 18 ani din Coasta, fiind identificat pe stradă, a fost sancționat cu amendă în valoare de 1000 de lei, pentru părăsirea locului de carantinare.

Totodată, cu privire la aceste cazuri, a fost informat Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bistrița-Năsăud pentru a dispune și alte măsuri complementare conform competenței.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.