Angajată a unei bănci din Bistrița-Năsăud, acuzată de înșelăciune! I-a promis unui client fonduri europene pentru achiziționarea locuinței ANL și l-a ușurat de 20.000 lei

O tânără din Galații Bistriței este acuzată de înșelăciune și este anchetată de polițiști, după ce în primăvara anului trecut, în timp ce era angajata unei bănci, i-a promis unui bărbat din Bistrița că, în schimbul unei sume de bani, îi va obține fonduri europene pentru achiziționarea apartamentului ANL în care locuiește. Bărbatul i-a da o sumă importantă de bani pentru a-i depune în contul deschis pe numele lui, bani care au ajuns în buzunarul tinerei. 

 

În luna ianuarie a acestui an, bistrițeanul a sesizat polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, care au declanșat verificările. Joi, oamenii legii au deschis un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

„Din investigațiile efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada aprilie-iulie 2021, o tânără de 26 de ani, din Galații Bistriței, fostă angajată a unei bănci, l-ar fi indus în eroare pe un bărbat de 40 de ani, din Bistrița, promițându-i că, în schimbul unei sume de bani, îi va obține fonduri europene pentru achiziționarea imobilului ANL în care locuiește.

Bărbatul i-ar fi înmânat suma de 20.000 de lei, bani care urma să fi depuși într-un cont pe numele acestuia, fapt care nu s-a mai întâmplat”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea documentării faptei sub toate aspectele, în dosarul penal deschis sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.