APIA Bistrița-Năsăud derulează Campania de informare privind primirea Cererilor unice de plată în anul 2023

Începând cu data de 20 februarie 2023,  echipe de specialiști din cadrul APIA Centrul Județean Bistrița Năsăud se vor deplasa la toate UAT-urile din județ, în acțiuni tip caravană, pentru informarea și instruirea fermierilor  cu privire la perioada de depunere a cererii unice  de plată  pentru anul 2023, modalitatea de completare a acesteia, noutățile legislative conform Planului Național Strategic – PNS 2023-2027, condiţiile de eligibilitate impuse de legislaţia europeană şi naţională,  tipurile de controale impuse de regulamentele europene, precum şi schemele/măsurile de plată pentru care se poate solicita sprijin prin cererea unică de plată 2023.

Perioada  în care fermierii  pot   depune cererea unică de sprijin la sediile APIA   este    01 martie – 15 mai 2023, conform programării stabilite pentru fiecare fermier. Fermierii vor depune la APIA o singură cerere unică de plată, chiar dacă utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Diseminarea informaţiei la nivelul UAT-urilor se va face  cu sprijinul autorităţilor locale, cu care APIA Centrul județean Bistrița Năsăud are o bună colaborare,  rezultatul având un impact pozitiv în accesarea fondurilor europene prin schemele/măsurile  de sprijin  derulate de APIA.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.