,,Atingeri nedorite”, campania națională de prevenire agresiunilor sexuale, a ajuns la Beclean! Ce au aflat copiii din casele de tip familial

Minorii aflați în servicii de plasament – casele de tip familial ale DGASPC Bistrița-Năsăud din orașul Beclean au aflat în această săptămână de la polițiștii de prevenire, ordine publică și proximitate informații despre recunoașterea unui caz de agresiune sexuală, au primit sfaturi preventive, explicații despre impactul psihologic asupra victimei și exemple de cazuri reale de agresiuni sexuale în care au fost implicați minori.

 

Coordonatorul structurii de proximitate a orașului Beclean le-a explicat acestora și în ce condiții pot fi trași la răspundere minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, care sunt diferențele dintre infracțiune și contravenție, precum și care sunt infracțiunile privitoare la viața sexuală, conform Codului Penal.

Prin astfel de activități, polițiștii își propun să crească nivelului de informare al copiilor, părinţilor si publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv să crească gradului de conştientizare a efectelor negative ale acestuia.

 

Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, au lansat, la finalul anului 2021, campania națională de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor „Atingeri Nedorite”.

 

Campania reprezintă o consecinţă a creşterii numărului de cazuri de abuz sexual înregistrate la nivel național, în anul 2021, conform analizei realizate de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, precum și a consecințelor grave asupra victimelor, așa cum au fost constatate de Asociația Telefonul Copilului, în cadrul sesiunilor de consiliere oferite copiilor.

 

Materialele informative specifice sunt postate  și pe pagina campaniei, incluzând conţinut elaborat de psihologii Asociației Telefonul Copilului, pe înţelesul lor, sub sloganul „Suntem rezultatul atingerilor trăite: Află cum te poți proteja de cele nedorite”.

Copiilor le este dedicată și pagina web: https://www.116111.ro/AtingeriNedorite

 

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.