Autoritățile locale din Bistrița fac pregătiri pentru amenajarea patinoarului, acesta urmând să funcționeze și în această iarnă pe platoul din fața Palatului Culturii din municipiu. 

Reprezentanții Primăriei Bistrița spun că bistrițenii au primit foarte bine ideea amenajării patinoarului în această zonă, motiv pentru care și în acest sezon se va menține aceeași locație.

Totodată, autoritățile locale au solicitat operatorului (Ice Arena) să facă toate demersurile necesare asfel încât totul să fie pregătit, iar din primele momente ale sezonului rece pationarul să fie funcțional.

”Ideea de anul trecut de a amplasa patinoarul în zona centrală a orașului în piața din fața Palatului Culturii a fost una de succes, fiind foarte bine primită și apreciată de iubitorii sporturilor de iarnă și în mod special de copiii noștri. Anul acesta am solicitat operatorului ce se ocupă de patinoar să fie pregătit din primele momente ale sezonului rece, în așa fel încât bistrițenii să se poată bucura de această activitate cât mai curând”, a precizat viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae.

Sezonul 2018 – 2019 a fost primul în care patinoarul a fost amenajat pe o suprafață generoasă din fața Palatului Culturii din Bistrița. Ideea de a amenaja un patinoar în zona centrală a orașului a fost lansată de primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu, care afirma că o astfel de locație ar fi mult mai potrivită pentru bistrițeni.

În sezoanele trecute, patinoarul a funcționat în spatele Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.