Autoturism răsturnat pe DN 17C, la intrare în Dumitra! Doi tineri, la spital

Două persoane au fost rănite și au ajuns la spital, după ce au fost implicate într-un accident rutier produs pe DN 17C, la intrare în localitatea Dumitra. La volanul mașinii se afla un tânăr care nu deține permis de conducere.

 

La locul accidentului a intervenit modulul SMURD, compus din două autospeciale de descarcerare, un echipaj de terapie intensiva mobilă SMURD și un alt echipaj de prim ajutor SMURD.

„Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat două victime, dintre care una încarcerată. Pompierii militari au procedat pentru extragerea victimei care prezenta suspiciune de fractură de bazin. A fost stabilizată și transportată de către echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Bistrița pentru investigații medicale. Bărbatul a fost transportat și el la spital cu leziuni ușoare ce nu îi pun viața în pericol”,  a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au intervenit și ei la locul accidentului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

„Azi-noapte, în jurul orei 01.50, polițiștii au intervenit pe Drumul Național 17C, la intrare în localitatea Dumitra, unde a avut loc un accident rutier. Un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din Maieru, s-a răsturnat în afara părții carosabile, ajungând într-un șanț din beton. Conducătorul auto și o pasageră de 34 de ani, din Livezile au fost răniți”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul de 28 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în acest caz.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.