Bărbat accidentat mortal în timp ce traversa strada, în Șintereag

În această după-masă, polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Compartimentului Rutier Beclean, precum și un echipaj de prim ajutor SMURD și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD au fost direcționați în urma unui apel la 112 la un accident rutier produs pe Drumul Național 17.

 

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, când au ajuns paramedicii la fața locului victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, se afla în stop cardiorespirator. S-a aplicat protocolul de resuscitare, dar din nefericire acesta nu a răspuns manevrelor aplicate și a fost declarat decesul la fața locului.

Din primele informații transmise de IPJ Bistrița-Năsăud, un autoturism condus de o femeie de 48 de ani din Bistrița, în timp ce se deplasa pe direcția Beclean înspre Șintereag a accidentat un pieton care se afla angajat în traversarea străzii.

În urma impactului, pietonul a fost proiectat în afara părții carosabile fiind ulterior constatat decesul acestuia de către echipajul medical care a intervenit la locul evenimentului.

Șoferița a fost testată de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea lămuririi împrejurărilor producerii evenimentului rutier și stabilirii identității pietonului.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.